Pentru a face mai usor de inteles succesul sustenabil, Rosabeth Moss
Kanter, profesor la Harvard Business School, a comparat eternii
castigatori cu “loser-ii” de cursa lunga in profesiile lor si cu
sportivii amatori, a gasit similitudinile si conexiunile cu studiile de
caz din afaceri si a scris cartea Confidence and SuperCorp.
Potrivit lui Kanter, invingatorii castiga zece avantaje ca rezultat al victoriei – iar liderii pot cultiva si construi pe aceste avantaje urmatorul lor succes posibil. Iata cele zece avantaje expuse, pe scurt, in Harvard Business Review.
1. Buna dispozitie. Cu siguranta, fiecare om se simte foarte bine cand castiga, in timp ce emotiile ii coplesesc cand dau gres. Emotiile afecteaza performanta. Starile pozitive genereaza energie fizica si rezistenta de a trece peste obstacole. In timp ce ratatii se folosesc de orice scuza pentru a se opri, casigatorii continua chiar si atunci cand sunt raniti. Mai mult, psihologii arata ca starile sunt contagioase. In timp ce euforia castigatorilor este molipsitoare, depresia ratatilor poate fi toxica.
2. Mereu fac situatia atractiva. Fie ca sunt copii la un meci de fotbal, fie ca lucreaza intr-un birou, ratatii se duc acasa devreme. Castigatorii mai raman. Studiile efectuate de Rosabeth Moss Kanter arata ca in organizatiile de succes rata absenteismului sau intarzierile sunt foarte reduse. In plus, acolo se poate vorbi de solidaritate, pentru ca oamenii petrec mult timp impreuna si impartasesc bucuria fiecarei realizari. Mai mult timp petrecut impreuna inseamna mai multe sanse pentru a afla mai multe informatii.
3. Invata. Ratatii nu vor sa auda de ratarile lor si evita feedback-ul. Invingatorii sunt inclinati mai mult sa discute despre greselile lor si accepta un feedback negativ, intrucat sunt siguri ca vor iesi in castig in urma criticilor.
4. Concentrarea. Asa cum stie orice jucator de golf sau de tenis, trebuie sa fii mereu cu ochii pe minge.
5. Cultura pozitiva si respect reciproc. Pentru cei care joaca intr-o echipa, sa castigi face mai natural respectul fata de ceilalti si deschiderea in a-i asculta, pentru ca, daca ies invingatori impreuna, atunci se presupune ca fiecare este un jucator bun. Castigatorii sunt de obicei generosi fata de ceilalti, in timp ce ratatii ii invinovatesc pe ceilalti pentru rezultatele lor si ii considera mediocri.
6. Echipa solida care ii sustine. In spatele fiecarei mari performante se afla o multime de mentori, antrenori, prieteni si fani care ii motiveaza constant pe castigatori. Cand castiga, echipa din spatele lor se largeste, iar aceasta echipa conteaza foarte mult. De pilda, majoretele unei echipe de liceu care pierdea intotdeauna obisnuiau sa paraseasca stadionul la jumatatea jocului. Cand pana si majoretele se indoiau de puterea lor de a castiga, cum ar fi putut sa fie motivati acei jucatori?
7. Presa pozitiva. Nu doar buzz-ul creat in jurul unei victorii separa invingatorii de pierzatori, ci si articolele favorabile despre trecutul si viitorul celui de pe podium. A castiga asigura un halo care face ca toata povestea sa fie perceputa drept stralucitoare. Ratarile sunt preluate si folosite ca argumente in rescrirerea trecutului si atunci si viitoarele rateuri devin inevitabile.
8. Invitatii la cele mai frumoase petreceri. Pe bune! Castigatorii sunt invitati la Casa Alba, Buckingham Palace, la conferinte si la expozitii. Castiga accesul la retele de oameni influenti care le pot conserva momentul lor de glorie.
9. Auto-determinare. Invingatorii detin controlul propriului destin. Castigatorii sunt lasati singuri in scurt timp dupa victorie, in timp ce pierzatorii sunt tinuti in loc de comitete speciale, auditari, vizite frecvente incat nu se mai pot concentra pe performanta viitoare.
10. Continuitate. Invingatorii au strategii pe termen lung si se gandesc mereu la viitorul succes.
Victoria se repeta uneori si pentru ca invingatorii devin foarte increzatori, uneori sunt chiar aroganti si autosatisfacuti. Liderii pot construi, insa, pe avantajele invingatorilor incurajand un spirit pozitiv, autodisciplina, respectul reciproc, atentia la detalii si pe baza unei echipe care sa ii sustina.
Sursa: manager.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu