Din perspectiva felului in care au fost
creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor
rigori destul de tolerante, insa niciun om nu poate, de pilda, sari de
10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic.
Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare
ca cei mai putini tind sa se abata surprinzator de mult de la
“matrita”, intr-o directie sau alta. Nu este vorba despre oameni cu
patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci
de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la
un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel
din lumea animala sau din fanteziile noastre. Sa cunoastem cateva
astfel de “porniri”.

Supergust
Acei oameni care simt gustul alimentelor cu o intensitate mai mare decat
restul populatiei sunt denumiti superdegustatori. Se crede ca prezenta
pe limba a papilelor gustative fungiforme - acei cili linguali in forma
de ciuperci, acoperiti cu receptori de gust - este motivul pentru care
aceste persoane au un raspuns mai puternic la senzatia de gust. Dintre
cele cinci tipuri de senzatii gustative existente: dulce, sarat, acru,
amar si umami, un superdegustator considera in general "amareala" ca
fiind cea mai perceptibila. Cercetatorii au observat, initial,
abilitatile diferite ale oamenilor de a resimti gustul unui compus
cunoscut, atunci cand un chimist din DuPont, Arthur Fox, a cerut unui
esantion de subiecti sa puna pe limba fenil-tio-carbamida. Unii oameni
i-au putut resimiti gustul amar, iar altii nu. In timp ce 70% dintre
indivizi pot detecta aceasta substanta, doua treimi dintre ei o fac la
nivel mediu si o singura treime, aproximativ 25% din populatia mondiala,
a experimentat intens, putand fi catalogata drept una de
superdegustatori.

Acestor personaje le vor displacea adesea anumite sortimente culinare,
in special cele amare, precum varza, cafeaua si grapefruitul. Femeile
asiatice si africane sunt cele mai predispuse sa prezinte un numar
crescut de papile fungiforme, menite sa le faca superdegustatoare.
Auz incredibil
Contrar banuielii, aceasta trasatura nu implica un auz foarte ascutit si
posibilitatea de a percepe mai bine decat normal sunete aflate la
distanta mare sau cu un nivel redus de emisie. Nu este vorba despre o
abilitate sporita de a auzi, ci de capacitatea mentala de a intelege,
diferentia si clasifica sunetele in cateogorii bine definite. Exemple
ale acestei competente includ identificarea corecta a franturilor sonore
indiferent de sursa ( claxoane, sirene, motoare etc.), abilitatea de a
recunoaste o nota muzicala extrasa dintr-un context sonor, recunoasterea
unei tonalitati si sesizarea cheii in care este redata un cantec.
Fiecare dintre aceste lucruri este o actiune cognitiva, care presupune
inregistrarea si recunoasterea frecventei fiecarui ton si capacitatea de
a-l eticheta. Abilitatea poate fi deprinsa atat genetic, cat si
printr-o oarecare forma de invatare, influentata de expunerea
individului la muzica in stadii cruciale ale dezvoltarii lui. Estimarile
referitoare la procentul populatiei cu "superauz" variaza intre 3%, in
randul populatiei neavizate si 8% in cazul muzicienilor profesionisti si
semi-profesionisti. Aceasta se intampla in Europa si SUA. Interesant
este ca in conservatoarele din Japonia, 70% dintre muzicieni au
superauz. Parte a motivului pentru aceasta diferenta semnificativa ar
putea consta in dezvoltarea acestor oameni intr-un mediu lingvistic
fundamentat pe tonalitati (mandarin, cantonez, vietnamez) sau pe accente
(japonez).

Simtul este, de asemenea, comun, si in randul celor orbi din nastere, sau care sufera de Sindromul William, ori de autism.
Tetracromia
Este abilitatea perceperii culorii din patru surse diferite. Un exemplu
din regatul animalelor vine de la pestele-zebra (Danio rerio), care
poate capta lumina din canalele rosu, verde, albastru si ultraviolet ale
spectrului luminos. Adevarata teracromie la oameni este foarte rara si
numai doua posibile cazuri au fost identificate in istorie pana acum. In
mod normal, oamenii sunt tricromi, dispunand de trei tipuri de conuri
oculare, care primesc lumina din zonele rosie, verde si albastra ale
spectrului luminos. Fiecare con poate distinge aproximativ 100 de
gradatii de culoare, iar creierul combina culorile si nuantele astfel
inca 1 milion de umbre distinctive ajung sa ne coloreaze lumea. Un
adevarat tetracrom, cu un tip suplimentar de con, intre rosu si verde
(frecventa portocalie), ar putea, teoretic, sa percepa 100 de milioane
de culori.

La fel ca si supergustul, tetracromia este considerata mai comuna in
randul femeilor decat la barbati. In mod interesant, incapacitatea de a
detecta culorile la barbati (mai mult decat la femei), poate fi
mostenita tocmai de la mame cu tetracromie.
Ecolocatia
Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi
drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca
ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de
directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un
obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este
accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa
stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar
este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta. Pentru a naviga
cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creeaza, voit, un sunet (loveste
dintr-un baston sau cu limba de cerul gurii) si determina, in functie de
ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine
initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce
densitate are.

Poate cel mai remarcabil si bine documentat caz individ care se
foloseste de ecolocatia in viata de zi cu zi este cel al lui Ben
Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a
pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai
trei ani.
Himerism genetic
In Iliada, Homer descrie himera, o creatura fabuloasa, ale carei organe
externe provin de la animale diferite, un monstru mitologic de la care
se trage si numele echivalentei genetice - himerism. Himerismul genetic,
sau tetragametismul, la oameni si la alte animale, se intampla atunci
cand doua oua fertilizate sau doi embrioni fuzioneaza, in prima faza a
sarcinii. Este, practic, o afectiune in care doi embrioni gemeni cresc
in pantecele unei mame, dar unul dintre ei il absoarbe pe celalalt,
astfel incat rezulta un embrion ce contine doua ADN-uri, aflate in
diferite parti ale corpului. La oameni, himerismul este foarte rar,
cunoscandu-se numai 40 de cazuri confirmate in istorie. In aceste
situatii, eventualele teste ADN facute unor persoane inrudite biologic -
fie chiar parinti-copii - pot indica o nepotrivire genetica intre
parti, ca si cum nu ar avea acelasi sange. Ceea ce este si adevarat,
profilul genetic al sangelui copilului diferind de cel al parintilor,
prin combinarea ADN-ului sau cu cel al potentialului frate geaman in
faza intrauterina. Un exemplu in oglinda al acestei conditii medicale
este cel al Lydiei Farichild: testele ADN facute ei si celor doua fetite
pe care le-a nascut au subliniat o nepotrivire genetica mai mare de 50%
intre femeie si copii, tradusa prin neinrudire biologica; genetic,
Lydia nu era mama copilelor. Explicatia? Femeia era rezultatul unui
himerism si poseda doua seturi de ADN. Unul era predominant in corp,
insa ovarele contineau celalalt material genetic. Cu greu, Lydia a fost
recunoscuta drept mama copiilor, dar nu inainte de a fi data in
judecata.

Ca un avantaj, oamenii nascuti cu himerism au, in general, un sistem
imunitar tolerant la ambele tipuri genetice de celule din corpul lor.
Astfel, un "himerian" se poate potrivi, in cazul unui transplant de
organe, cu un procent mult mai mare din populatie decat oricine
altcineva.
Sinestezia
Cum ar fi sa asociezi, efectiv, consistent si realistic, cifrele sau
literele cu anumite culori, sau sunetul unui anumit cuvand sa iti
declanseze senzatia unui gust precis pe limba? Sunt doua forme de
manifestare ale tulburarii neurologice denumita sinestezie. Sinestezia
se intampla atunci cand stimularea unei anumite regiuni senzoriale sau
cognitive declanseaza un raspuns involuntar in alte regiuni senzoriale
sau cognitive. Sinestezia este adesea genetica iar asocierea semnelor
grafice cu diferitele culori reprezinta cea mai comuna forma a sa. Alte
versiuni de sinestezie implica asocierea datelor calendaristice cu
locatii precise, alocarea unei personalitati numerelor sau perceperea
sunetelor ca pe gusturi sau culori. Desi sinestezia este o disfunctie
neurologica, ea nu ar trebui considerata o tulburare, deoarce nu
interfereaza, in general, cu abilitatea unei persoane de a functiona
normal.

Cei mai multi oameni "suferind" de sinestezie nici macar nu isi dau
seama ca experientele lor cotidiene stimuleaza mai multe raspunsuri
senzoriale decat in cazul altora, iar cei care observa considera foarte
rar sinestezia ca avand un impact negativ asupra vietilor lor.
Calculatoare mentale
Stim despre savanti ca sunt acei oameni care au ajuns la un nivel
cognitiv extraordinar, aproape suprauman, invatand si experimentand, la
nivel stiintific, toata viata. Dar termenul mai desemneaza si o
dimensiune patologica. Este vorba despre autismul savant sau despre
savantii autisti, indivizi a caror functionare cerebrala anormala le
permite sa execute cele mai complxe calcule, in general matematice,
posibile. In timp ce planeta este populata de multi oameni antrenati sa
poata lucra rapid cu numere mari in gand, abilitatea "nedresata" si
superioara a autistilor de a face acelasi lucru este cu mult mai
interesanta. Majoritatea acestor oameni se naste cu sindromul savantului
( doar 50% dintre oamenii cu savantism sunt si autisti; mai pot suferi
de epilepsie si alte malformatii cerebrale), care este inca sarac
inteles, si putini sunt cei care il dezvolta in timpul vietii, de obicei
din cauza unei lovituri la cap. Exista mai putin de 100 de savanti
prodigiosi recunoscuti in lume, iar dintre savantii cu autism capabili
sa foloseasca tehnici de calcul mental exista chiar mai putini.

Cercetari recente au evidentiat ca fluxul sanguin din regiunea
creierului responsabila de calculele matematice este de sase pana la
sapte ori mai crescut decat normal, cu siguranta unul dintre factorii
care potenteaza aceasta capacitate de a gandi mantematica mult mai
repede decat o persoana normala.
Memoria reprezentationala
Atunci cand o persoana poseda memorie fotografica sau isi aminteste
totul despre orice cu lux de amanunte se spune ca are memorie
reprezentationala. Este vorba de abilitatea de a evoca si reda sunete,
imagini sau obiecte din amintire cu o acuratete extrema. Exemplele de
memorie reprezentationala includ prestatia impresionanta a lui Akira
Haraguchi, care a recitat din memorie primele 100.000 de zecimale ale
lui pi si desenele lui Stehen Wiltshire - savant autist - care a
reprodus in creion Roma in mare detaliu dupa un survol, cu elicopterul,
deasupra orasului. Kim Peek, omul dupa care a fost inspirat personajul
Raymond Babbit din filmul Rainman, poseda la randul sau memorie
reprezentationala, fiind capabil, printre alele, sa redea pana la 12.000
de carti din memorie.

Daca memoria fotografica adevarata exista la adulti este, inca, o
problema controversata. Dar este acceptat ca abilitatile
reprezentationale sunt distribuite in mod egal intre femei si barbati.
In plus, asemenea capacitate nu poate fi deprinsa prin repetitie si
invatare, ci numai ereditar.
Celulele nemuritoare
Exista un singur caz cunoscut al unei persoane cu celule nemuritoare
(celule care se divid indefinit in afara corpului uman, sfidand Limita
Hayflick) si este cel al unei femei pe nume Henrietta Lacks. In 1951,
H.L., in varsta de 31 de ani, a fost diagnosticata cu cancer cervical,
din cauza caruia a si murit un an mai tarziu. Fara consimtamantul
familiei femeii, un chirurg a sustras o mostra de tesut din tumora
pacientei si i-a transmis-o doctorului George Gey. Cercetator al
Laboratorului de Tesuturi din cadrul Universitatii John Hopkins, Gey a
introdus mostra de tesut a lui Lacks intr-o linie de celule nemuritoare -
linia de celule HeKa. Celulele din tumora femeii decedate au o verziune
activa a enzimei telomeraze (telomeraza este mecanismul prin care
celulele imbatranesc sau sunt imbatranite) si se prolifereaza anormal de
rapid. In ziua mortii Henriettei Lacks, dr. Gey a anuntat lumea ca o
noua era in cercetarea medicala a inceput - una care avea sa ofere
leacul pentru cancer. Celulele HeLA au fost utilizate in 1954 de catre
Jonas Salk, pentru a dezvolta leacul impotriva poliomelitei. De atunci,
au fost folosite in cercetarea cancerului, a SIDA, a efectelor
radiatiilor si substantelor toxice, dar si pentru cartografierea
genelor, printre alte lucruri. Astazi, celulele HeLa sunt atat de comune
in laboratoare incat contamineaza multe alte culturi celulare

De asemenea, astazi sunt mult mai multe celule HeLa vii azi decat in
vremea cand Henrietta Lacks traia - ii depasesc masa fizica de multe
ori. Tragic, Lacks nu a stiut niciodata despre contributia imens de
valoroasa pe care celulele ei au adus-o stiintei, iar familia femeii nu a
fost informata decat multi ani mai tarziu ca celulele acesteia au fost
folosite in scopuri de cercetare.